Comandă online mâncarea ta preferată, simplu şi comod

Alimente sănătoase ce te menţin tânăr

12-Oct-2017, autor: Ramona

Alimente Ce Te Menţin Tânăr

 alimente sanatoase

Alimentaţia înseamnă mai mult decât hrana noastră de bază ce ne dă energie pentru activităţile zilnice. Tot ce consumăm ne influenţează calitatea vieţii, incluzând atât sănătatea mentală cât şi cea fizică. Atunci când înţelegem adevărata influenţă a alimentaţiei asupra vieţii noastre, putem să tratăm fiecare masă cum se cuvine şi să ne tratăm corpul cu respect. Conştientizarea nevoilor noastre ne poate schimba complet dieta şi viaţa.

Fiecare aliment ce îl consumăm ne influenţează starea generală, ce include aspecte importante precum: nivelul de energie, calitatea somnului, echilibrul emoţional. Sigur ai auzit de anumite alimente ce îţi menţin ochii sănătoşi, pielea tânără sau ajută la funcţionarea optimă a anumitor organe. E important să te informezi constant ce e benefic pentru corpul tău, aşa că noi am pregătit pentru tine o listă cu câteva alimente ce te menţin sănătos şi tânăr:

  • Rodie. Plină de vitamina C şi antioxidanţi, îţi menţine pielea tânără.
  • Avocado. Conţine grăsimi bune, ce ajută corpul tău să asimileze vitamine şi nutrienţi atât de necesari pentru pielea ta.
  • Struguri. Acest fruct conţine un antioxidant numit resveratrol, ce în testele efectuate pe animale s-a dovedit că prelungeşte durata de viaţă.
  • Afine. Considerate fructe minune, afinele au un conţinut mai ridicat de antioxidanţi decât orice alt aliment aşa că nu uita să îl incluzi în dieta ta.
  • Spanac. Un aliment bogat în fier şi beta-caroten, ajută la îmbunătăţirea elasticităţii pielii.
  • Portocale. Acestea sunt pline de vitamina C şi ajută la producerea de colagen.
  • Somon. Consumă cât mai des somon pentru a avea parte de doza necesară de omega 3.
  • Ceai verde. Alege ceaiul verde în loc de cafea pentru un plus de antioxidanţi.
  • Kombucha. Vestitul ceai produs prin fermentare e o sursă importantă de probiotice. Deşi este apărut încă de acum 1500 de ani, abia acum este promovat şi apreciat de nutriţionişti.

Menține-ți starea de bine și ai grijă de tine! 🙂

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someone